Soluţia Microsoft Dynamics 365 cu menţiunea business central este ideală pentru înlesnirea desfăşurării proceselor operaţionale şi pentru a spori securitatea şi productivitatea sistemelor. Din fericire, aplicaţia este disponibilă şi companiilor din România, fiind o soluţie de management integrat dedicată atât companiilor mici, cât şi mijlocii şi mari, prin intermediul căreia acestea pot unifica mai multe componente sub acelaşi sistem. În acest mod sunt îmbunătăţite procesele operaţionale, chiar şi interacţiunea cu clienţii, iar managerii vor adopta deciziile de business corecte.
Noua soluţie Microsoft Dynamics 365 este disponibilă şi în Cloud şi le oferă liderilor de business o imagine de ansamblu cât se poate de corectă şi completă asupra companiilor lor. Astfel, antreprenorii sau liderii de business vor identifica mai uşor oportunităţile şi provocările cu care s-ar putea confrunta, pentru că în final să obţină avantaje competitive şi să îşi consolideze poziţia pe piaţă.
Beneficii Microsoft Dynamics 365 Business Central
Cu ajutorul aceste aplicaţii, afacerile migrează în Cloud şi soluţiile software pot fi declinate uşor în funcţie de nevoile fiecărei companii în parte, astfel încât să răspundă noilor nevoi specifice din fiecare organizaţie sau industrie.
În plus, Microsoft Dynamics 365 Business Central poate corecta aspectele neproductive cu care companiile şi organizaţiile din toată lumea s-au confruntat de-a lungul timpului. Aceste aspecte includ timp pierdut din cauza utilizării sistemelor individuale ce generau procese operaţionale discontinue, precum şi raportărilor incorecte şi incomplete din cauză că datele nu erau centralizate şi sistemele nu puteau ţine pasul cu transformările şi evoluţiile constante ale organizaţiilor.
Toate aceste beneficii, alături de monitorizarea şi trasabilitatea completă şi permanentă a cererii şi ofertei, dar şi de accesul în timp real la informaţiile despre lanţurile de aprovizionare transforma aplicaţia într-o soluţie ce poate fi implementată în numeroase industrii şi sectoare de activitate, mai ales în serviciile profesionale, producţie şi distribuţie, precum şi în industria retail.
Rezultatele cercetărilor făcute pe aplicaţia Dynamics 365
Cercetările făcute referitoare la aplicaţia Dynamics 365 arată că prin intermediul acestei aplicaţii, organizaţiile care o folosesc şi-au îmbunătăţit eficiența operaţională, au evitat costurile suplimentare şi au continuat dezvoltarea obiectivelor de investiţii, beneficiind de flexibilitate. În plus, cercetările făcute pe o perioadă mai îndelungată arată că, o dată integrată această opţiune cu alte soluţii din pachetul Office, s-a îmbunătăţit în mod semnificativ eficientă şi s-au optimizat fluxurile de lucru, utilizatorii având acces constant la un sistem inteligent de management care este disponibil oriunde şi oricând.
Fără doar şi poate, cu ajutorul acestei aplicaţii, se pot construi relaţii mai puternice cu clienţii, se poate creşte eficacitatea cu o singură vizualizare a informaţiilor despre clienţi. Dynamics 365 are următoarele aplicaţii:
- Marketing – care ajută la simplificarea căutărilor potenţialilor clienţi şi la o mai bună interacţiune cu aceştia;
- Serviciu – care permite accelerarea şi îmbunătăţirea interacţiunilor cu clienţii, crescând eficacitatea tehnicienilor;
- Operaţiuni – care ajută clienţii să automatizeze operaţiunile de afaceri pentru business-urile active.
Aşadar, aplicaţia Dynamics 365 este necesară şi utilă în cadrul oricărei companii care se respectă şi care îşi respectă clienţii.