Un acumulator auto este piesa a cărei principala funcţie este aceea de a porni maşina. În ziua de azi, majoritatea autoturismelor dispun de o singură baterie acidă de 12V, reîncărcabila, care îşi foloseşte energia pentru alimentarea sistemelor vehiculului cât timp este parcat şi pentru a porni motorul.
Din păcate, bateria auto îşi poate pierde în timp puterea sau capacitatea de a reține sarcina. Într-o bună zi, după câţiva ani de funcţionare, maşina va refuza pur şi simplu să mai pornească, adesea în anotimpul rece. Când acumulatorul auto este prea slab pentru a porni motorul, va trebui alimentat din exterior pentru a porni. Pentru a evita aceste situaţii neplăcute, acumulatorul auto trebuie înlocuit înainte ca puterea lui să scadă la un nivel critic.
Cum ştii că acumulatorul auto trebuie schimbat?
Acumulatorul maşinii este una din acele componente auto care dă semne clare de malfunctionare, uşor de sesizat de către orice conducător auto. Cert este ca durata de viaţă a unui acumulator auto rar depăşeşte 3-4 ani, deci înainte de această perioadă, ar trebui schimbat. În al doilea rând, se va lua în considerare stilul de conducere al proprietarului şi dacă există perioade lungi de inactivitate a maşinii sau dacă distanţele parcurse cu mașina sunt forţe scurte.
Principalele semnale de alarmă pe care le “trage” un acumulator auto că trebuie schimbat în regim de urgenţă includ:
- nefuncţionarea la capacitate maximă. Aprinderea martorului din bordul maşinii care corespunde acumulatorului auto este un prim semn şi semnal că nu este ceva în regulă cu bateria maşinii. În acest caz, se poate vorbi de descărcarea acumulatorului, cum se întâmplă în cazul în care au fost uitaţi aprinşi peste noapte toţi martorii din bord, sau se poate vorbi despre finalul vieţii bateriei auto. Verdictul îl dă numai un mecanic auto care va măsura puterea bateriei, verificând indicatorul de voltaj care se afla lângă cel de temperatură. Dacă în urma verificării, cifrele pe care le arată indicatorul de voltaj al maşinii sunt cu mult diferite faţă de aceste valori, bateria este defectă şi trebuie înlocuită;
- pornirea foarte greoaie a maşinii. Acesta este un alt defect la nivelul acumulatorului care va fi sesizabil la pornirea autoturismului care va fi foarte greoaie. Zgomotele nefireşti ce apar în acest moment sunt localizate la electromotor care, din cauză că bateria este slabă, nu mai învârte corespunzător. De asemenea, dacă bateria este redresată de curând şi nu funcţionează în mod corespunzător, ar trebui înlocuită;
- scurgeri. Un alt indicator clar şi foarte vizibil care ridică semne de întrebare la nivelul funcţionarii bateriei este legat de scurgerile sesizate în jurul acesteia.
Cu siguranţă conducătorii auto care vor observa că acumulatorul auto al maşinii lor are probleme de funcţionare vor găsi cea mai bună soluţie de înlocuire într-un atelier auto specializat.